Nu i-am promis nimic inimii mele.
Nici luna, nici cerul plin de stele.
Nu i-am zis stai, mai rabdă înc-o zi,
Mai stai puțin, poate o veni.
Nu i-am cerut nimic mai mult decât să nu mai doară.
Să nu mai sufere de dor ca odinioară.
Să nu mai plângă-n mine și să urle,
Că vor veni cândva zile mai bune.
A ascultat timidă, de vocea rațiunii,
Și-a încetat să ardă de doru-afecțiunii.
Doar a privit ca un copil de după o cortină,
Sperând că dragostea avea să vină.