Îți zic pentru a nesfârșita oară,
Un „Bună ziua” ștrengăresc.
Încă mai tremur cum o făceam odinioară,
Căci în pofida timpului eu încă te iubesc.
Parc-a trecut un veac din copilărie,
Când te vedeam, timidă, pentru întâia oară.
Și alergam stângaci cu tine
Privind spre ceruri, unde stolurile zboară.
Și ți-am cules din boltă, luceferi și comete,
Mergând tiptil printre culori aprinse.
Căci la picioare aveam covor de frunze
Iar dinspre cer, luminile erau stinse.
Mă-ndrăgostesc din nou de recele plăcut,
Și de miros de ploaie peste poamă.
Îi spun ”La revedere” căci Vara a trecut,
Și mi-ai ajuns în prag, iubită Doamnă!
Așa cum te prezinți, cu păr de foc și aur,
Parfum de vinu-ți roșu, dovleac și scorțișoară
Îți spun că pentru mine ești, o parte din tezaur.
De-ai știi cât dor ți-am dus, iubită Toamnă
