Tot picură de ceva vreme, din cer cu lacrimi reci.
Și a trecut o vară-ntreagă, tu de ce nu îmi treci?
Au început chiar și copacii să își schimbe haina,
Dar ochii mei cei verzi încă-ți păstrează taina.
Miros de ploaie în aer și vânt pe pielea caldă.
Mă rog la stele noaptea, să te mai văd o dată.
Privesc în zarea goală cum soarele apune,
Și mi-ar plăcea măcar o dată, să te mai strig pe nume.
Un înger blând ai fost, între atâția demoni reci,
Mi-au plecat toți din suflet, tu de ce nu mai pleci?
Am să te povestesc frumos oricui o să m-asculte.
Căci nu mi-ai făcut rău, dar m-ai învățat multe.
Un zid de fier și foc am ridicat în jurul meu,
Ca oricine încearcă, să mă găsească greu.
Acum iubesc doar ploaia și liniștea solemnă,
Doar vocea ta cea caldă și mirosul de toamnă.
