Lucruri preţioase

de STEPHEN KING

Reclame

Cartea care este publicată sub numele de Lucruri preţioase în limba română sau varianta originală în limba engleză Needful Things, scrisă de Stephen King, vorbeşte despre binecunoscutul Castle Rock unde un necunoscut pe nume Leland Gaunt, deschide un magazin cu antichităţi.
Oamenii dau la schimb pentru lucrurile mult dorite, mai mult decât şi-ar fi imaginat.
Lucrurile iau diferite întorsături iar oamenii se găsesc în situaţii care mai de care mai neplăcute.

De-a lungul celor aproximativ 700 de pagini, autorul te ţine cu sufletul la gură cu fiecare pagină.
Am citit această carte în perioada liceului şi îmi amintesc cum fără să vreau am terminat-o în doar o săptămână.
Adormeam cu ea pe piept, mă trezeam şi o ţineam în ghiozdan până ce mi se ivea o oră liberă, o pauză sau chiar şi pe drum spre casă. La momentul respectiv, cartea o împrumutasem de la Biblioteca Orăşenească şi îmi amintesc uimirea bibliotecarei când am adus-o mai devreme.

Revenind la carte, pot spune că Polly Chalmers a fost personajul pe care l-am urmărit cu cel mai mare interes până la sfârşit. Polly Chalmers suferea de artrită, motiv pentru care mâinile ei rămâneau blocate şi o dureau îngrozitor, iar colierul cadou, avea să ceară pe măsura a ceea ce i-a oferit, anume eliberarea de durere.
În schimbul colierului Polly a trebuit să lase o scrisoare într-un loc indicat de maleficul Leland Gaunt, punându-l în pericol pe iubitul ei, șeriful Alan Pangborn.

Un alt ”cuplu” care m-a amuzat teribil, erau două prietene care prin simplitatea pe care o aveau în gândire, prin egoism și prin faptul că erau tipice stilului american prezentat la Hollywood, de femei cu o gândire limitată din provincie, care pentru lucrul după care tânjeau ar fi făcut absolut orice, erau Cora Rusk o mamă obeză și Myra Evans, prietena ei.
Cele două femei au achiziționat o pereche de ochelari prin care putea fi văzut Elvis Prasley iar a doua, o ramă cu fotografia regelui care la atingerea ei avea același efect. Femeile au fost duse pe tărâmul plăcerii de către rege, însă gelozia le-a dus pe amândouă, tot împreună, pe lumea cealaltă.

Personajele erau bine conturate iar felul în care străinul se juca cu minţile oamenilor din Castle Rock, dădea impresia că brusc toţi erau drogaţi şi uşor de manipulat prin intermediul obiectelor, însă totul era manipulat chiar de propriile lor dorinţe, trăiri şi sentimente.

Sfârşitul pot spune că a fost neaşteptat! Felul în care Leland Gaunt a părăsit Castle Rock iar ce a lăsat în urmă nu poate fi exprimat.

Am aflat ulterior că a fost lansat un film cu acelaşi nume, în anul 1993 iar pe IMDb a primit 6,3/10.

Aştept cu interes să aflu dacă va exista un remake al acestui film deși am văzut mai multe articole online cu privire la remake-uri ale cărților scrise de Stephen King.

Spune-mi te rog, dacă există o carte pe care doreşti să o recomanzi, în comentarii.
Mulțumesc mult!

Ție cum ți s-a părut romanul acesta?

Un gând despre „Lucruri preţioase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s