Pisicel și prostovanul

Printre firele-i alb-gri-tărcat,
Care și-au făcut culcuș în pat,
Pe covor, prin dormitor,
Altele-s pe hol , balcon.
Stă un purice de-o gâlmă,
Că mai mare nu-i de fel,
Și tot sare în a mea ciudă,
Enervând pe Pisicel.
El se-ntoarce și zbârlește,
Scarpină și scutură.
Linge blana ce-o iubește,
Poate puricele-l „mătură”.


Și cu o înghițitură l-ar mâncat pe prostovan.
Dar e singurul din zece, ce-a rămas pe Pisicel.
Restul au făcut băiță și duși fost-au pe burlan.
Ăsta e ceva mai sprinten, sare, fuge. E rebel!

Dar, nu scapă el de mine!
Și îl iau la puricat.
Suflu, pieptăn, scarpin bine,
Blană în aer a zburat.
Mă înec de fire, fire
Și mă încearc-un strănutat.

Pun deoparte pe amorez,
Doar atât îmi mai rămâne,
Când văd, și capitulez.
Puricele-i sus pe mine.

Și acum dă-i și îl prinde,
Prostovanul e agil.
”Ciupe” de pe unde-apucă.
Chiar de locul e fragil.
Au, de degete, de obraji.
De fățuca mea firavă,
Prostovane, nu te lași,
Până nu îți pun otravă?

Și decisă a fost o treabă.
Astăzi și eu și pisoiul,
Mergem să ne luăm o zgardă.
Poate potolim războiul.